The mobile design is not yet defined. Check the desktop version!
Afazia reprezintă o tulburare de limbaj care se caracterizează prin pierderea parţială sau totală a capacităţii de a comunica verbal şi scris. Persoanele cu această tulburare prezintă dificultăţi majore în vorbire, scriere, citire, recunoaşterea denumirii obiectelor sau înţelegerea vorbirii altor persoane.
Cauzele afaziei sunt reprezentate de leziuni cerebrale, traumatisme craniene sau atacuri cerebrale care provoacă privarea creierului de oxigen, tumori cerebrale, anumite infecţii (encefalita). Afazia poate fi temporară sau permanentă şi este mai frecventă la persoanele adulte sau la vârstnici, aceste persoane fiind mai frecvent supuse acţiunii factorilor care o cauzează.
Conform clasificării clasice, fiecare formă de afazie (clasificarea clasică a afaziei include opt tipuri) este cauzată de afectarea unei anumite zone a emisferei cerebrale stângi.
Această afectare determină tulburări ale uneia sau mai multor caracteristici ale vorbirii: capacitatea de a decodifica sensul cuvintelor rostite de alte persoane, capacitatea de a se exprima fluent prin limbaj verbal, capacitatea de a denumi un obiect, o culoare, un fenomen sau o acţiune, capacitatea de a repeta cuvinte, propoziţii şi fraze, capacitatea de a întelege cuvintele scrise şi semnificaţia acestora, capacitatea de a comunica prin limbaj scris. Cele mai importante tipuri de afazie sunt: afazia motorie, afazia senzorială şi afazia mixtă (o asociere a celor două forme, una dintre ele putând fi dominantă).
Afazia motorie – afazia Broca – apare ca urmare a producerii unei leziuni în zona cerebrală cu acelaşi nume – se caracterizează prin incapacitatea de verbalizare, în lipsa oricărei paralizii a muşchilor aparatului fonoarticulator. Afazicul poate fi total incapabil de a se exprima prin limbaj verbal, sau poate pronunţa câteva cuvinte, cu dificultate, însă fara a avea o vorbire fluentă. Vorbirea este greoaie, cu multe pauze în care încearcă să-şi găsească cuvintele, omite cuvintele scurte de legătură, conjuncţiile, pronumele şi apar frecvent dezacorduri şi agramatisme. Având în vedere că în general acest tip de leziune provoacă tulburări motorii în jumătatea dreaptă a corpului, capacitatea de a scrie este afectată şi de asemenea, pot apărea tulburări în ce priveşte capacitatea de a citi. În schimb, capacitatea de a înţelege limbajul verbal nu este, de obicei afectată, la persoanele cu afazie motorie. Deoarece bolnavii cu afazie motorie sunt conştienţi de propria tulburare de vorbire, aceştia devin profund frustraţi şi deprimaţi.
Afazia senzorială – afazia Wernicke – cauzată de afectarea zonei cerebrale cu acelaşi nume – se caracterizează prin pierderea capacităţii de înţelegere a limbajului vorbit şi scris, în lipsa unor tulburări auditive sau vizuale. Afazicul nu poate decodifica înţelesul cuvintelor, dar comunică prin fraze lungi, neîntrerupte, încărcate de cuvinte inutile, chiar inventate şi fără conţinut informaţional. Spre deosebire de persoanele cu afazie motorie, persoanele cu afazie senzorială nu sunt conştiente de propria tulburare de limbaj.
Afazia globală – cauzată de lezarea combinată a ariilor Broca şi Wernicke – se caracterizează printr-o alterare a tuturor caracteristicilor vorbirii (înţelegere, pronunţie, deumirea, repetare, citire, scriere), însă în proporţii diferite, intensitatea tulburărilor variind de la o persoană la alta.
În afazie este afectat în primul rând limbajul, însă pot apărea tulburări la nivelul întregii personalităţi. Conştientizarea propriilor dificultăţi duce frustrări, nervozitate, teama de a relaţiona, izolare. Pot apărea şi tulburări de respiraţie, emoţii puternice, tulburări ale memoriei şi capacităţii de învăţare. Unii afazici, deşi au un vocabular sărac, păstrează foarte multe interjecţii, înjurături, cuvinte parazite, expresii “academice”. Caracteristicile limbajului verbal în afazie sunt diferite de la o persoană la alta, în funcţie de cauzele care au provocat afazia, dar şi de personalitatea subiectului înainte de instalarea afaziei.
Recuperarea depinde de asemenea de personalitatea subiectului, de educaţia şi nivelul de cultură al acestuia înaintea apariţiei afaziei şi mai ales, de mediul actual al afazicului şi motivaţia pentru terapie.
Terapia vorbirii trebuie adaptata fiecărui afazic în parte. Metodele de tratament frecvent folosite cuprind: exersarea musculaturii aparatului fonoarticulator; educarea respiraţiei; utilizarea imaginilor ce reprezintă obiecte, persoane, acţiuni, activităţi; exersarea capacităţii de scriere şi citire; exersarea memoriei şi capacităţii de concentrare, utilizarea unor programe speciale pe calculator pentru stimularea vorbirii şi antrenarea memoriei cuvintelor şi decodificării mesajelor verbale şi scrise.
Aşa cum am spus, afazicul are nevoie de multă întelegere şi afecţiune. Faptul că nu înţelege şi nu se poate face înţeles, produce tensiuni majore, de aceea comunicarea cu persoana afazică necesită multă răbdare. Pe lângă terapia propriu-zisă a limbajului, afazicul are nevoie de un mediu stimulativ şi persoane care în permanenţă să-l susţină atât din punct de vedere al comportamentului verbal cât şi emoţional. Gradul de recuperare a capacităţilor de comunicare verbală depinde de caracteristicile leziunii cerebrale, de vârsta subiectului, starea generală de sănatate, motivaţia şi voinţa de a coopera în procesul de terapie a vorbirii. De asemenea, cu cât subiectul este inclus mai repede (de la momentul diagnosticării) în terapie, cu atât şansele de recuperare cresc.
Sfaturi pentru familia persoanei cu afazie: