Despre copiii cu hiperactivitate. Cauze…

Manifestările de hiperactivitate și cele opozante, mai mult sau mai puțin intense, sunt cele mai frecvente tulburări de comportament din copilărie.

Studiile arată că aproape în fiecare grupă sau clasă există cel puțin un copil cu această tulburare, în realitate sunt mai mulți copii care prezintă într-o măsură mai redusă aceste probleme.

De asemenea, manifestările pronunțate de hiperactivitate apar de trei ori mai frecvent la băieți decât la fete și se manifestă la vârsta preșcolară, în jur de 5-6 ani.

Cunoaștem cu toții că pentru majoritatea copiilor este dificil să se concentreze sau să stea într-un loc un timp mai îndelungat.

În acest sens folosim uneori expresia ”Cine a văzut copil cuminte și…..” .

Totuși, ceea ce face diferența între copiii cu hiperactivitate cei cu dezvoltarea normală este intensitatea și frecvența manifestărilor.

La ce manifestări ne referim?

În principal sunt prezente trei categorii de manifestări:

Dificultăți de atenție și concentrare –  Pentru părinți este important să observe și să conștientizeze că acestor copii le este dificil să se concentreze un timp îndelungat asupra unei activități, sunt ușor de distras și reușesc cu greu sau nu reușesc să ducă la îndeplinire sarcinile. Sunt catalogați ca ”uituci” frecvent.

Acești copii nu observă detaliile, fac frecvent greșeli din cauza neatenției.

Deoarece temele impuse îi solicită efortul, copiii au manifestări de evitare sau chiar de respingere directă a participării la aceste activități.

Dau impresia de multe ori că nu ascultă atunci când li se vorbește.

Manifestările sunt diferite în funcție de vârstă, astfel, la copiii mici și la preșcolari apar probleme de concentrare și atenție atât în activitățile alese de ei, cât și în cele inițiate de adulți.

Pentru școlarii mici, aceste dificultăți apar mai ales în timpul efectuării temelor sau în timpul orelor la clasă.

Copiii mai mari și cu probleme mai ușoare pot să se concentreze asupra activităților preferate, dar au dificultăți în timpul celor impuse de alții.

Impulsivitate comportamentală – Este o regulă în comportamentul acestor copii să acționeze fără să gândească, urmându-și fără a se stăpâni impulsurile, ignorând efectele faptelor lor. Rezistența la frustrație este foarte scăzută, iar dacă își doresc ceva, ar vrea ca acel lucru să se întâmple imediat, neputând amâna realizarea dorinței.

Nu au răbdare să își aștepte rândul la joc sau în activități diverse, îi întrerup pe ceilalți, vorbește peste ceilalți, fără să țină cont reguli.

Hiperactivitate  – Este caracteristica acelora care, mai ales în preșcolaritate și mica

școlaritate sunt agitați și neliniștiți permanent, nu reușesc decât pentru scurt timp și cu greu să stea liniștiți, sa își păstreze locul, atunci când adulții intervin.

Îi observăm cum își mișcă și își frământă mânuțele sau piciorușele, fără să reușească să le liniștească, chiar dacă își doresc acest lucru.

La unii copii, aceste manifestări comportamentale sunt atât de pronunțate, încât ele sunt ușor vizibile.

Se întâmplă uneori ca ei să fie cu greu acceptați în grădiniță sau în școală, din cauza tulburării activităților iar comportamentul lor creează dificultăți părinților care nu mai știu cum să gestioneze situațiile.

Aceste comportamente pot să apară la copilul dumneavoastră fără să fie prezentă Tulburarea de hiperactivitate.

În condițiile în care copilul dumneavoastră manifestă neliniște, probleme de concentrare sau impulsivitate, acestea ar putea fi efectul unor comportamente trecătoare specifice vârstei, al suprasolicitării sau subsolicitării școlare, al problemelor de învățare, pot să apară ca efecte ale tratamentelor medicamentoase, ale altor probleme emoționale, să fie manifestări opozante, ș.a.

Prognosticul este diferențiat în funcție de intensitatea tulburărilor și influențat de terapie.

Părinții sunt interesați de posibilul parcurs al copilului lor cu manifestări de hiperactivitate.

Între 0-3 ani: Hiperactivitatea se remarcă la copii încă din primul an, prin tulburări de nutriție, de somn, țipete.

Diagnosticul de tulburare hiperactivă nu se pune înainte de vârsta de 3 ani; deși există mulți copii care prezintă aceste manifestări, nu toți vor primi și diagnosticul acesta, riscul este mai mare la acei copiii care îi suprasolicită prin aceste comportamente pe părinți.

Între 3-6 ani: Neliniștea și agitația psihomotorie împiedică copilul să aibă răbdare sau să se joace în liniște.

Acum pot să apară crize de furie, răzvrătiri, regresii în limbaj, desen sau coordonarea mișcărilor.

În mica școlaritate, pentru unii copii, problemele se accentuează, iar alții reușesc să facă față mai bine cerințelor.

Pentru cei dintâi, apar dificultăți în rezolvarea temelor, rezultate școlare slabe, probleme în învățarea cititului și scrisului, uneori eșecul școlar.

În adolescență, se reduc problemele de concentrare și impulsivitate, neliniște motorie.

Dacă în copilărie au fost agresivi, pot acum avea probleme de socializare sau pot avea comportamente antisociale, abandonul școlar, consumul de alcool și droguri.

Ca adult, păstrează problemele din adolescență, în cazul în care tulburările sunt intense, dar în cele mai multe cazuri, problemele se reduc.