Dezvoltarea fizica si sufleteasca de la copil la adult .

In ansamblu dezvoltarea copilului de la nastere pana la varsta adulta (care se situeaza la 21 de ani) se pot contura trei perioade mari.

Prima este perioada de sugar si copil mic: copilul sta in caminul parintesc, “sub aripa  protectoare” a mamei sale.

In a doua perioada , el face un pas in directia lumii exterioare: scoala care devine parte din viata lui, la fel ca si familia.

Cea de-a treia perioada care  urmeaza este scoala primara si pregatirea tanarului pentru viata lui.

Din punct de vedere al dezvoltarii biologice , se constata ca etapele cresterii sunt aceleasi: prima perioada de la nastere, la schimbarea dentitiei, a doua de la schimbarea dentitiei la pubertate , iar a treia de la pubertate la maturitate.

Principala caracteristica a copiilor mici este imensa lor deschidere spre ceea ce ii inconjoara.

Ei asimileaza elementele din jurul lor fara o rezistenta sufleteasca si intampina lumea cu o incredere nelimitata.

Toate simturile lor sunt deschise, iar raspunsul personal al stimulilor exteriori este imitatia si mimetismul.

Ei invata sa vorbeasca prin imitatie si in acest mod li se deschide poarta spiritualitatii umane.

Prin imitatie copilul face cunostinta cu toate elementele , bune si rele , care caracterizeaza relatiile dintre fiintele umane.

Si tot prin imitatie, dar mai subtil, se pun bazele viitorului simt moral.

Relatia pe care o are copilul mic cu lumea este bazata pe o incredere si o deschidere care nu vor mai fi gasite in nici un alt moment al vietii lui.

In faza a doua de crestere (de exemplu un copil de 9 ani)  are deja o mica lume proprie.

Ea este precum o gradina dintr-o poveste cu zane, inconjurata de un zid inalt care il protejeaza de realitate.

Lumea exterioara nu patrunde decat filtrata; elementele straine universului personal al copilului sunt transformate si adaptate acestuia.

In aceasta perioada , copilul are multi prieteni; el cauta companie, dar prieteniile care se nasc atunci sunt insa superficiale si nu duc la identificarea cu celalalt; motivul existentei lor este simpla nevoie a copilului de a-si impartii lumea cu ceilalti.

Copilul este fericit prin natura lui; el nu-si pierde seninatatea decat daca nu poate asimila impresiile care vin din lumea exterioara.

Din acest moment se simte vinovat ,invadat de ele si scos afara din lumea lui.

Atunci, fie ca le pune deoparte si le inconjoara cu un zid de aparare, fie le transforma incetul cu incetul , sfarsind prin a le asimila intr-un mod surprinzator.

Abia in perioada a treia , in momentul socului pubertatii,  se fisureaza aceste ziduri si se prabusesc incetul cu incetul.

Numai in acest moment este pus adolescentul fata in fata cu realitatea nevoalata, realitatea pe care doreste sa o cucereasca din interior, fapt de care este capabil acum, pentru ca a dobandit o unitate sufleteasca de-a lungul perioadea anterioare.

El a descoperit un centru in lumea lui personala si totul este raportat la acest centru si decurge din el; acest centru este propriul Eu.

Adolescentul patrunde acum in lumea exterioara, placand din acest centru si se straduieste sa o adapteze propriilor sale norme, el devine social activ.

Prieteniile care se formeaza la aceeasta varsta sunt intr-adevar prietenii reale , care cauta in ceilalti oameni, individualitatea acestora.

Schimbarile care se petrec in preajma pubertatii sunt, in linii mari, destul de bine cunoscute, dar schimbarile care au loc la varsta de 7 ani sunt in general definite doar prin caderea dintilor de lapte.

Or, schimbarea dentitiei este numai un aspect al transformarii fizice generale care are loc in jurul acestei varste.

Maturitatea fizica a devenit extrem de precoce in ultimul secol si se poate intampla ca sexualitatea  pur biologica sa aiba loc inainte ca dezvoltarea psihica si personalitatea sa fie pregatita.

Multa vreme s-a crezut ca dezvoltarea psihica depinde direct de transformarile biologice.

Exista, cu siguranta, o influenta reciproca intre dezvoltarea fiziologica si cea psihica , dar mai exista si un al treilea factor: motivatia.

In mod normal tanarul paseste in viata cu dorinta de a aborda cu pricepere si cu nevoia de a experimenta tot ce-i ofera viata.

In perioada 14-21 de ani el descopera lumea cu sprijinul persoanelor mai in varsta , simtind astfel nevoia sa traiasca totul in mod independent.

La aceasta varsta se acumuleaza experientele cu deschidere fata de orice, fara idei preconcepute.

Aceasta perioada este urmata de cea de 30 de ani cand simti nevoia interioara de a te distanta fata de experienta imediata, pentru a o ordona si structura, pentru a o stapani si a o traduce in termini mai rationali.

Se presupune ca anii de la 30-35 sunt anii cei mai echilibrati si cei mai linistiti in viata multor persoane.

Dupa varsta de 35 de ani si mai ale in jurul varstei de 40 de ani patrunde o noua agitatie in suflet.

Criza care are loc la 40 de ani ia mult prea des o forma negativa deoarece se cauta un remediu in modificarile exterioare: femeile merg la cosmeticiana si apeleaza la operatii estetice, barbatii incep sa se imbrace sportiv si elegant, numeroase casnicii se clatina, legaturile vechi se rup si se formeaza altele noi.

Secretul acestui proces continuu de educatie si de crestere spirituala se afla intr-o atitudine launtrica de cautare  constanta.

Faptul ca cineva face o greseala are o mai mica importanta, singurul lucru grav este cand el continua sa o faca ani in sir.