Terapia Ocupationala

Terapia ocupaţională are la bază teoria conform căreia, activitatile practice, modul de organizare şi  desfăşurare a activităţilor cotidiene, contribuie la dezvoltarea  personalităţii şi implicit la o bună integrare în mediul social.

Copilul învaţă din activităţile în care este implicat, asimilând atât informaţii cât şi modalităţi de a acţiona eficient. De modul în care îi este organizat timpul, de tipul activităţilor în care este implicat activ, depinde în mare parte dezvoltarea sa ulterioară.

Orice activitate practică poate fi utilizată în cadrul terapiei ocupaţionale în vederea ameliorării unor probleme întâmpinate de o persoană.  Terapia ocupaţională are efecte pozitive şi poate fi utilizată, atât la adulţi cât şi la copii, atât în cazul celor cu probleme grave şi persistente (deficienţe senzoriale, fizice, mentale, de comunicare, etc), cât şi în cazul unor tulburări uşoare, temporare, dar care netratate pot influenţa negativ dezvoltarea ulterioară, atât în plan personal cât şi interrelaţional, social.

În urma unei evaluări de specialitate, terapeutul stabileşte un program de intervenţie, incluzând activităţi din trei domenii fundamentale de acţiune: activităţi de muncă, joc şi viaţă cotidiană, în funcţie de nevoile individuale. Intervenţia, organizată pe aceste trei direcţii, determină modificări positive în sferele senzorio-motorie, cognitivă şi psiho-socială.

Modificarile din sfera senzorio-motorie se referă la dezvoltarea sensibilităţii şi perecepţiilor kinestezice, structurarea schemei corporale, dezvoltarea structurilor perceptiv- motrice de formă, culoare, spaţiu şi timp, dezvoltarea tonusului muscular, a motricităţii fine, coordonarea oculo-motorie, coordonarea mişcărilor în general şi în special, a mişcărilor articulatorii necesare în pronunţia corectă, etc.

În sfera cognitivă se urmăreşte dezvoltarea reprezentărilor, a memoriei şi atenţiei, formarea noţiunilor, orientarea în spaţiu şi timp şi utilizarea corectă a noţiunilor spaţio-temporale, achiziţia de cunoştinţe noi din diferite domenii, dezvoltarea capacităţilor de analiză şi sinteză, abstractizare şi generalizare, rezolvarea de diverse probleme, dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii, etc.

Intervenţia asupra sferei psiho-sociale are în vedere dezvoltarea capacităţii de raportare corectă la celălalt, construirea unei corecte imagini de sine, formarea şi dezvoltarea interesului pentru diverse activităţi desfăşurate în comun, dezvoltarea capacităţii de cooperare şi competiţie, a capacităţilor de autocontrol în activitate şi în relaţiile cu ceilalţi, cultivarea de interese, asumarea de roluri şi de valori, dezvoltarea simţului responsabilităţii, formarea abilităţilor de comunicare şi interrelaţionare, etc.

În cazul copiiilor, activităţile se desfăşoară în general sub formă de joc structurat şi planificat în funcţie de nevoile acestora şi de obiectivele urmărite, într-un spaţiu special amenajat, cu echipamente adaptate. Copiii sunt antrenaţi în jocuri de mişcare, jocuri de manipulare şi de construcţii, activităţi artistic-creative (colorat, pictură, colaje, origami, ţesut, cusut, confecţionare de obiecte mici din diferite materiale, etc), care contribuie la dezvoltarea sferei senzorio-motorii şi perceptiv-motrice, dar şi la dezvoltarea creativităţii, a spiritului de observaţie, a simţului estetic.

De asemenea, jocurile de rol, jocurile cu teme sociale, jocurile simbolice, contribuie în principal la dezvoltarea expresivităţii, a deprinderilor de comunicare, interiorizarea regulilor sociale, a formulelor de politeţe, formarea capacităţii de cooperare, stăpânirea emoţiilor, dezvoltarea abilităţii de a discerne în diferite situaţii sociale (când e bine să accepte şi când să refuze, când trebuie să acţioneze şi când să aştepte, etc.), dezvoltarea autonomiei şi a responsabilităţii.

Jocurile instructiv-educative sunt un factor important în dezvoltarea funcţiilor cognitive, dar şi în stimularea spiritului de cooperare şi competitive, formarea unei imagini de sine corecte, dezvoltarea capacităţii de a se raporta corect la ceilalţi şi a-şi autoevalua posibilităţile, etc.

Indiferent de forma pe care o îmbracă activităţile utilizate în cadrul terapiei ocupaţionale, îmbinate şi corelate de către specialist, acestea  ajută la atingerea obiectivelor propuse în legatură cu dezvoltarea armonioasă şi deprinderile de autonomie personală şi socială ale copilului.