The mobile design is not yet defined. Check the desktop version!
Tulburarea de panica este o afectiune care determina o persoana sa experimenteze atacuri de panica recurente si persistente ingrijorare de a avea atacuri viitoare.
Un atac de panica este o scurta perioada de frica intensa sau disconfort insotita de simptome distincte.
Simptomele pot include palpitatii, disconfort toracic, transpiratii, tremuraturi, greata, amorteala sau furnicaturi, flash-uri calde / reci, senzatie de lipsa de aer, senzatie de ameteala, senzatie de deconectare de la sine, teama de a pierde controlul, sau teama de moarte.
Aceste simptome, care se simt foarte real la persoane, reflecta probabil raspunsul intens al organismului la un puternic „lupta sau fugi” semnal care este dincolo de controlul constient al persoanei.
Spre deosebire de ocazionalele griji usoare pe care de multe ori copiii le traiesc, tulburarile de panica pot afecta in mod dramatic viata unui copil, intrerupand activitatile sale normale atunci cand se produce un episod sau atunci cand copilul devine preocupat de grijile cu privire la posibile viitoare atacuri de panica.
Unele persoane cu tulburare de panica evita locurile unde ei cred ca ar putea sa apara atacuri de panica, sau isi fac griji cu privire la locurile unde au fost si s-a produs un atac de panica.
Acest comportament de ingrijorare fata de anumite locuri sau evitarea acestora este numit agorafobie.
Tinerii care au tulburari de panica cu agorafobie evita cele mai multe ori locurile cu un numar mare de persoane necunoscute, cum ar fi salile de scoala, petrecerile mari si restaurantele.
Se intampla ca multi copii si adolescenti care au suferit un atac de panica izolat, sa nu necesite o interventie pentru ca acesta nu s-a mai repetat.
Un numar mai mic de copii si adolescenti dezvolta tulburarea de panica.
Tendinta de a dezvolta tulburari de panica implica complexi factori genetici si de mediu.
Tulburarea de panica afecteaza mai mult de cinci la suta din adolescenti, si este mai putin frecventa la copiii mai mici.
Ce inseamna tulburarea de panică si cum arata la copii si adolescenti?
Tulburarea de panica de multe ori arata diferit la tineri decat la adulti, deoarece copiii au tendinta de a raporta simptomele fizice care insotesc atacurile de panica, mai degraba decat simptomele psihologice.
Copiii care au suferit atacuri de panica pot parea a fi brusc speriati sau suparati fara nici o explicatie usor de identificat.
Acest comportament este adesea confuz altora.
Uneori, copiii care au un atac de panica explica in mod incorect simptomele lor ca un raspuns la o declansare externa (de exemplu „Totul a inceput cand am vazut acel caine”).
Acesti copii, in special daca acestia sunt foarte tineri, nu pot fi capabili de a articula temerile intense pe care le traiesc in timpul unui atac de panica.
Adolescentii sunt in general in masura sa descrie ceea ce au simtit, mai ales dupa ce s-a incheiat un atac de panica.
Tulburarea de panica se distinge prin caracterul imprevizibil al atacurilor de panica.
Daca un copil este previzibil speriat de o anumita situatie (cum ar fi cunoasterea unei noi persoane) sau previzibil intra in panica atunci cand vede ceva ce el interpreteaza ingrijorator (cum ar fi un paianjen), copilul poate avea o fobie, mai degraba decat tulburare de panica.
Fobiile sunt temeri intense previzibil declansate de anumite situatii sau obiecte.
Fobiile sunt de doua tipuri: fobie sociala (asociata cu frica intensa atunci cand este expusa la oameni noi) si fobie specifica (asociata cu frica intensa atunci cand este expusa la o anumita situatie sau obiect).
Daca este lasata netratata, tulburarea de panica poate duce la griji considerabile sau limitari in alte domenii ale vietii copilului.
Relatiile interparentale, functionarea scolii si functionarea familiei pot suferi sau se poate dezvolta depresia, datorita acestei tulburari.
In unele situatii, ca raspuns la anxietatea extrema, izolarea sociala sau activitatile limitate, un copil poate dezvolta ganduri de auto-vatamare sau dorinta de a nu mai fi in viata.
Un clinician instruit (cum ar fi un psihiatru, psiholog sau neurolog pediatru) ar trebui sa integreze informatiile de la domiciliu si scoala iar vizita la clinica este un pas foarte important pentru un diagnostic corect
Interventia psihologica (consiliere)
Consilierea poate ajuta copiii cu tulburare de panica precum si toata lumea din jurul lor, sa inteleaga ca simptomele tulburarii de panica sunt cauzate de o boala cu origini genetici si de mediul complex – nu de atitudinea de personalitate defectuasa.
Consilierea poate reduce, de asemenea, impactul simptomelor asupra vietii de zi cu zi.
O varietate de interventii psihologice pot fi de ajutor, iar parintii ar trebui sa discute nevoile particulare ale copilului cu clinicianul lui pentru a determina care tratamente psihologice ar putea fi benefice pentru copilul lor.
Psihoterapia individuala este in general recomandata ca prima linie de tratament pentru copii si adolescenti cu tulburare de panica.
Copiii cu tulburare de panica pot sustine un sentiment de esec, ca si in cazul in care boala a fost provocata din vina lor.
Psihoterapia individuala poate ajuta la reducerea simptomelor si ii poate ajuta pe tineri sa devina constienti si sa invete sa-si abordeze sentimentele lor de esec si auto-culpabilizare.
Terapia cognitiv-comportamentala poate invata tinerii noi competente pentru a reduce anxietatea care poate duce la atacuri de panica.
Prin terapia cognitiv-comportamentala copiii si adolescentii sunt ajutati sa devina constienti si sa-si descrie gandurile negative, sentimentele sau reactiile.
Un clinician instruit ghideaza copilul sa se gandeasca la alternative noi, mai pozitive, inclusiv tehnici pentru anticiparea si prevenirea aparitiei atacurilor de panica.
Tanarului ii este dat apoi o sansa de a practica gandurile noi, sentimente sau reactiile in afara vizitei clinice, precum si pentru a discuta ulterior cu medicul despre experientele sale.
Aceste metode se bazeaza pe practici bine cercetate, care au ajutat multi adulti cu tulburari de panica.
Sesiunile de orientare dedicate parintilor ii ajuta pe acestia sa gestioneze boala copilului lor, sa identifice aptitudinile parentale eficiente, sa invete cum sa functioneze ca o familie in ciuda problemei aparute si pentru a aborda sentimentele complexe care pot aparea in cresterea unui copil cu o tulburare psihiatrica.
Terapia de familie poate fi benefica, atunci cand problemele afecteaza familia ca un intreg.
Psihoterapia de grup poate fi valoroasa pentru un copil prin furnizarea unui loc sigur pentru a vorbi cu alti copii care se confrunta cu adversitatea sau permite copilului sa exerseze abilitatile sociale sau simptomele in combaterea competentelor intr-un cadru structurat cu grija.
Consilierea in scoala poate fi eficienta in a ajuta un copil cu tulburare de panica sa parcurga cerintele sociale, comportamentale precum si cele academice in stabilirea programului scoalar.