The mobile design is not yet defined. Check the desktop version!
Orfanii sunt acei copii fără mamă, fără tată, fără frați și surori, rămași singuri pe lume. Mii de suflete care ajung la mila statului din cauza unor femei care i-au adus pe lume și apoi i-au abandonat. Îi găsim în centrele de plasament unde au de toate, lipsindu-le ce este mai important, dragostea și mângâierea părintească. Un zâmbet, vorbe spuse cu blândețe, o poveste citită la culcare, o mângâiere fac mai mult decât îmbrăcămintea sau mâncarea dată de-o mână rece a unui angajat din orfelinat. Acești copii minunați își trăiesc copilăria între zidurile reci ale căminelor de plasament și rămâne închisă într-un dulap metalic. În loc de vorbe dulci primesc mai mereu critici și strigăte. Mai apoi sunt criticați și arătați cu degetul de colegii de școală, dascăli, vecini și majoritatea celor care îi înconjoară. Fără voia lor devin victimele societății, cu destine marcate fiindcă nu fac parte din familii adevărate și dragoste împărtășită de acestea.
Acești copii „uitați” îi vedem peste tot, cerșind la metrou, în tramvaie, la semafoare, la colț de stradă, în piețe și în gări. Unii dintre acești oropsiți ai sorții trăiesc în canale, pe străzi sau în tot felul de cotloane numai de ei știute. Mii de copii sunt condamnați la înfometare, boală și chiar moarte. În acest pericol, sunt chiar și micuți cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani. Față de anii trecuți, numărul celor abandonați de părinți și lăsați de izbeliște este într-o creștere alarmantă.
Trecem zilnic pe lângă ei ca și cum trecem pe lângă un pom sau o bancă, ignorându-i ca pe niște obiecte fără viață. Toți acești copii se nasc din părinți alcoolici, drogați, în familii dezbinate, altfel spus din părinți inconștienți care aduc pe lume mulți copii fără a avea posibilitatea de a-i crește, de a-i îmbrăca, de a-i hrăni, de a-i educa și mai departe de a le asigura un viitor civilizat și bazat.
Viața acestor copii, din păcate, a început și continuă pentru unii dintre ei, la colț de stradă cerșind mâncare, bani pentru a supraviețui… încă o zi, sau în casele de plasament unde visează cu ochii deschiși că va răsări soarele în viața lor și vor fi adoptați de vreo familie fără posibilitatea de a avea copii.
Gradul redus de cultură a românilor, sărăcia populației, analfabetismul mamelor sunt câteva dintre cauzele pentru care în România, bebelușii sunt abandonați. Anual, în jur de 5.000 de copii sunt părăsiți în secțiile de pediatrie din spitale. De regulă, adolescentele sub 20 de ani rămân însărcinate fără a avea, în prealabil, o educație sexuală de la părinți și în școală, iar partenerii acestora când află le părăsesc, fugind de responsabilitatea de a deveni tați la o vârstă foarte fragedă.
În momentul de față numărul copiilor abandonați din România se ridică la peste 100.000. Toate aceste date nu reprezintă doar niște numere reci, ele fiind strigătul de ajutor al copiilor părăsiți, maltratați, abuzați și uitați de familiile și societatea în care s-au născut.
Părăsirea pruncilor, fie la naştere, fie când deja sunt ceva mai mari, nu e doar un gest inexplicabil, ci un păcat de-a dreptul capital. Şi totuşi, se întâmplă peste tot în lume. Iar în România parcă tot mai des. Și în acest an, mult prea mulţi copii au fost abandonaţi în maternităţi, creşe sau chiar pe străzi, în scări de bloc, în toalete, în special în locuri unde pot naște sau avorta femeile cu sânge rece, având în genă aspect de criminale.
Priviţi-i pe acești copilaşi! Sunt ca niște îngeri, care au dreptul la o viaţă normală. Ei au fost abandonaţi și uitați de mamele lor. Motivele? De cele mai multe ori femeile spun că nu au cu ce să-i crească. Dar micuţii, care abia au venit pe lume, ce vină au? Pe mulţi dintre ei îi aşteaptă o viaţă în orfelinate fără să ştie, ce e aia dragostea părinţilor. Genocid generat de această dată, nu de războaie, ci de sărăcie și de lipsa unei strategii guvernamentale coerente pentru sprijinirea familiei.
În centre sunt internați minori fără părinți, abandonați, paralizați, care au malformații congenitale și necesită o îngrijire permanentă, riscă să moară. Toate acestea din cauza faptului că un număr din ce în ce mai mare din angajații centrelor speciale pleacă din sistem sau au fost dați afară, în urma reducerilor de personal. Cei rămași nu mai reușesc să facă față programului foarte solicitant și a muncii în condiții extrem de dificile.
Sunt puţini cei care au răbdarea să le asculte drama şi cu atât mai puţini cei care vor să se implice în viaţa lor. Oropsiţi de toată lumea reacţionează, fiecare, după puterea lor şi după instinct. Majoritatea devin victimele sistemului în care se formează şi convieţuiesc, și sunt foarte puțini orfani care reuşesc în viaţă.
Societatea românească, școala, statul trebuie să se implice mult mai mult, să împiedice și să prevină aceste fenomene, aceste păcate umane fără remediu, cu multe consecințe dramatice care în spatele fiecărui copil abandonat, există o poveste tristă, scrisă cu lacrimi amare și indiferență.