The mobile design is not yet defined. Check the desktop version!
Încă din perioada timpurie a antichităţii, oamenii venerau „APA”, căreia îi atribuiau puteri purificatoare, totodată, ea simbolizând înţelepciunea, colectivitatea, fecunditatea şi feminitatea, în opoziţie cu focul ce reprezenta masculinitatea.
Cercetătorul francez Jean Vertement, în „Dicţionar al religiilor indo-europene”, arăta că anticii împăţeau APA în patru tipuri distincte:
– Apa celestă – cea afectată în suspensie, în atmosferă, reprezentând norii şi ploile aduse de rândurile celeste care purtau şi seminţele plantelor din pământ şi astrele.
– Apa purificatoare – reprezentată de roua dimineţii şi, prin condensare, aburi. Ea era folosită pentru purificări şi aspersiuni rituale, având în vedere că fiind formată în cursul nopţii (roua – n.r.) şi depusă pe plante, se dovedea puternic activată de efectele revigorării pe care le suferă plantele în momentul răsăritului.
– Apa comună – formată din izvoare, râuri şi oceane, este apreciată datorită faptului că izvoarele, cursurile de apă şi mările se aflau sub protecţia unei divinităţi tutelare: oceanice şi nereide (pentru mări), zei-fluvii şi zeităţi eponime pentru cursurile de apă, nimfe şi naiade pentru izvoare, zeiţe majore pentru apele subterane. Apa scoasă din anumite izvoare sau cursuri de apă, în anumite perioade ale anului, avea virtuţi curative; aşa se explică şi depunerea de ofrande la izvoare.
– Apele volatile – lichidele care se evaporă, cum ar fi vaporii, alcoolurile, esenţele înmiresmate, care pot arde sau exploda prin evaporare.