The mobile design is not yet defined. Check the desktop version!
Evaluarea limbajului si a comunicarii trebuie sa aprecieze nivelului de ansamblu al dezvoltarii conduitelor verbale (orale si scrise), a eventualelor tulburari si a rolului pe care il are limbajul in evolutia psihica generala a copilului.
Astfel, evaluarea va urmari:
Pentru a putea raspunde cu exactitate la problemele puse, subiectul trebuie sa fie cercetat, in principiu, ori de cate ori este nevoie, sau atunci cand apar semne de intrebare cu privire la evolutia sa, indiferent de varsta (copilarie sau maturitate).
Cercetarea la varstele mici ( varstele timpurii) prezinta un avantaj esential, acela ca se poate intervene, mai eficient, in caz de nevoie; dar, daca ne limitam (din anumite motive) la strictul necesar, atunci, credem ca nu pot fi ocolite varstele prescolara si scolara mica; prima, pentru ca este legata de salturi cantitative si calitative in dezvoltarea limbajului si in formarea deprinderilor de comunicare, iar cea de-a doua, pentru ca e legata de achizitia unor noi forme de comunicare- citit-scrisul- odata cu adoptarea unui limbaj elevat, sub influenta scolii.
De astfel, in aceste perioade, raportarile dezvoltarii limbajului la varsta se pot face mai précis, dar exista si riscul aparitiei unor dezordini verbale, ca urmare a fragilitatii psihice, determinata de efort intelectual si solicitare intense.
Mijloacele de investigare a limbajului sunt reduse, iar cele care exista, nu prezinta un grad ridicat de incredere.
Cu toate acestea, evaluarea se poate realiza, in conditii optime, apeland la o serie de mijloace traditionale si la metode formative, care pun in evidenta si aspecte cantitative, dar, mai ales, calitative, care, in situatiile date, sunt chiar mai importante decat cele dintai.
Ele sunt importante si pentru faptul ca, pe parcursul culegerii datelor, se pot obtine informatii si cu privire la o seama de factor ice influenteaza evolutia limbajului, cum ar fi: conditiile concrete in care se desfasoara evaluarea, nivelul socio-cultural al familiei, existenta sau lipsa fratilor/surorilor in familie, timpul de aparitie a eventualelor tulburari si in ce masura acestea sunt singulare sau se asociaza cu alte dizabilitati, starea de sanatate somato-psihica a subiectului s.a.
Pentru evaluarea limbajului se impun o serie de metode ce pot fi folosite si in studiul altor functii sau procese psihice.
Anamneza, prin intermediul careia vom culege informatii despre aparitia si evolutia vorbirii in copilaria timpurie, pe fondul dezvoltarii fizice si psihice.
Cu cat informatiile de acest gen sunt mai bogate, cu atat ne este mai usor sa le raportam la factorii favorizanti sau defavorizanti ce influenteaza, dezvoltarea limbajului si sa alcatuim un plan personalizat de recuperare.
Diagnosticul ocupa un loc aparte in cadrul evaluarii generale a limbajului, pentru ce pe baza acestuia se poate elabora o metodologie adecvata de interventie psihologica si logopedica.
La acestea se mai adauga si diferentele individuale in ritmul de achizitie a limbajului ,rezultate din folosirea unor dialecte diferite.
Trebuie sa se tina seama si de conduitele nonverbale, adica de influenta lor asupra dezvoltarii structurilor verbale si de nivelul prezentei lor in manifestarile verbale, iar tulburarea semnalata se va aprecia pe o dimensiune de timp, data de perioada de examinare.
Diagnosticul trebuie sa se refere la trei componente importante, in egala masura: retardurile (sau intarzierile), regresiile si tulburarile.
Aceasta, cu atat mai mult cu cat de cele mai multe ori intre ele exista o relatie nemijlocita care, chiar daca este mai putin evidenta, la momentul examinarii, ea a fost prezenta, intr-o masura sau alta, chiar daca este mai putin evident , in perioadele de achizitie si de constituire a structurilor verbale.
Retardurile sau intarzierele se refera la faptul ca subiectul nu atinge nivelul obisnuit de dezvoltare, conform varstei cronologice.
O asemenea caracteristica se poate manifesta, dintr-un motiv sau altul , chiar de la inceputul initierii in folosirea limbajului si ea capata un statut de persistenta pe un timp determinat sau se poate prelungi pe intervale mai lungi, cand si decalajul fata de normal se accentueaza si inerent se ajunge la regresie.
Regresiile semnifica, de astfel, existenta unor forme si structure verbale ce sunt specifice nu stadiului de varsta din care face parte subiectul, ci unui stadiu anterior.