The mobile design is not yet defined. Check the desktop version!

Interventia în echipă privind „Terapia Logopedică”.

În functie de diagnosticul copilului, interventia terapeutică trebuie adaptată nevoilor si necesitătile acestuia, astfel că, uneori este nevoie să se formeze o echipă pentru a-l ajuta să se dezvolte la capacitatea lui maximă.

Echipa poate fi formată din: logoped, specialisti (audiolog, psihiatru, stomatolog etc.), cadrele didactice, apartinători sau alti logopati când terapia necesită grupul de lucru.

Specialistii sunt absolut necesari atunci când:

– avem nevoie de informatii precise pentru o bună diagnoză;

– logopatul are nevoie de o interventie chirurgicală (fren, implant cohlear etc.);

– pe parcursul terapiei atunci când logopatul este si pacient.

Comunicarea cu ei este însă dependentă în actualul sistem de lucru în care-si desfăsoară terapia logopedul, de apartinător si de receptivitatea medicului de familie.

Comunicarea cu cadrele didactice (educatoare, profesor) în scopul cunoasterii de către acestia a dificultătilor cu care se confruntă copilul. Acestia pot la rândul lor pot să:

– încurajeze copilul pentru fiecare pas făcut înainte, dezvoltând încrederea în sine;

– integreze copilul în colectivul clasei evitând discriminarea acestuia.

Apartinătorul este piesa cea mai importantă din acest puzzle, este cel care asigură continuarea procedurilor si tehnicilor de lucru acasă; în acest fel terapia are un ritm de parcurgere optim, altfel, ceea ce se realizează într-o sedintă de terapie până la următoarea întâlnire se pierde sau se păstrează foarte putin.

Colaborarea cu apartinătorul se realizează astfel:

-se exemplifică şi se exersează fiecare procedură/tehnică de lucru până când se constată  înţelegerea executării acesteia;

-insistarea de către logoped  pe  înţelegerea  de către aparţinător a importanţei respectării numărului de repetări şi a timpului necesar obţinerii rezultatului urmărit;

-se consemnează în caietul logopedic obiectivul propus;

-se verifică la fiecare şedinţă dacă cerinţele formulate, exemplificate şi date în lucru logopatului au fost realizate;

-dacă itemii au fost realizaţi, se trece la următorii paşi din programul individual;

-itemii care nu au fost realizaţi se reiau şi se caută /identifică din ce cauză nu s-au realizat, abordându-se alte tehnici/proceduri de lucru;

-la sfârşitul fiecărei şedinţe se stabileşte de comun acord data următoarei întâlniri;

-se oferă indicii de evaluare şi autoevaluare pentru fiecare etapă parcursă, pentru ca aparținătorul să aprecieze momentul terapeutic în care se află.

Lucrul în echipă reprezintă un mare avantaj pentru recuperarea copilului si dezvoltarea armonioasă a acestuia.

Contactează-ne

Sau ne poți scrie completând formularul alăturat.

Contactează-ne