The mobile design is not yet defined. Check the desktop version!
„Progresul omenirii constă în aceea ca popoarele noi și tinere își apropie rezultatele intelectuale ale celor îmbătrânite”, spune într-o cugetare Constantin Noica, conturând ideea cât de importantă este populația vârstnică în alcătuirea și trainicia unei națiuni.
Bătrânii, oriunde s-ar afla, trebuie să se bucure de grija si respectul urmașilor, fiindcă asigură bunăstarea și confortul unei comunități.
„Bătrânețea este o frumoasă coroană, ce se găsește numai pe calea cumpătării, a dreptății și a înțelepciunii” (Herder).
Mulți oameni îmbătrânesc frumos, păstrându-și luciditatea și demnitatea până la sfârsit, căutând mereu solutia în ei înșiși, dar oferindu-se realității înconjurătoare precum în basme, unde Binele iese mereu învingător, ca un triumf al vieții.
Se spune ca bătrânețea este vârsta înțelepciunii, a nostalgiilor și a amintirilor. Chipul bătrânilor spune totul despre ei. Unii sunt veseli, altii triști, unii fericiți, alții necăjiți sau chiar disperați. DisperațI fiindcă cu pensia mică pe care le-a dat-o statul după zeci de ani de muncă nu-și pot plăti dările către EL – STATUL, nu se hrănesc așa cum trebuie, să nu mai zicem de medicamente care costă sute de mii de lei.
Din demnitate, unii stau la colțul străzii și nu cer nimic.
Speră ca acei oameni sensibili și generoși să înțeleaga durerea lor și să le ofere ceva. Alții încearcă să vândă lucruri din casă. Privirea lor e tristă și îndurerată. Se vede că au fost și ei “cineva” în viața lor și acum au ajuns să trăiască din mila altora. Sunt curați, îngrijiți și privesc cujenă în pământ.
Este tulburător și emoționant dacă ai curiozitatea, răbdarea și curajul să te oprești, să-i privești în ochi și să citești ce-i în sufletul lor. Parcă nu-ți vine să le dai niște bani sau o pâine, parcă îți vine să-i iei acasă la tine și să-i ocrotești.
Bătrânii din România, cărora li se spune acum – pensionarii, au învățat în anii postrevoluționari să trăiască în sărăcie. Din 6 milioane de pensionari, numai o treime au venituri care să le permita un trai apropiat de calificativul – decent și numai câteva sute de mii își pot duce zilele în prosperitate. Faptul că majoritatea pensionarilor din România n-ar putea trăi fără ajutorul substanțial al rudelor este cunoscut de toată lumea, datorită numeroaselor dezbateri din mass-media.
Cum se descurcă milioane de bătrâni ai românilor e greu de spus, dar câteva exemple merită atenția cuvenită.
Speranţa medie de viaţă spune însă destul de puţin despre vârstele medii pe care le ating bătrânii din diferite ţări, motiv pentru care s-a introdus speranţa de viaţă la împlinirea vârstei de 65 de ani.
Acesta este indicatorul ce arată câţi ani mai trăieşte un om, în medie, după ce a împlinit 65 de ani. Media UE este de 19,2 ani, adică un cetăţean european poate spera să trăiască, dacă atinge vârsta de 65 de ani, până la 86 de ani (femeile) şi 82,4 ani (bărbaţii).
România stă foarte prost şi la acest capitol. Dacă este vorba de femei, româncele şi bulgăroaicele pot spera să mai trăiască 17,2 ani, respectiv 17 ani. Adică să ajungă la 82 ani. Cea mai mare speranţă de viaţă la 65 de ani o au femeile din Franţa (23,4 ani) şi cele din Spania (22,7 ani), potrivit Eurostat.
La bărbaţii de 65 de ani, cele mai mici speranţe medii de viaţă le au letonii (13,3 ani), lituanienii (13,5 ani) şi bulgarii (13,6 ani). Bărbaţii români au o speranţă medie de viaţă, la 65 de ani, de 14 ani. Adică pot spera să ajungă la 79 de ani.
Acest indicator a fost „inventat” din motive cât se poate de pragmatice, pentru a se vedea cam câţi ani încasează un om, în medie, pensia.
Cel mai recent indicator privind vârsta este speranţa de viaţă sănătoasă, adică activă, fără nicio dizabilitate moderată ori serioasă, care să necesite ajutorul cuiva, familie sau stat, pentru viaţa de zi cu zi. Acest indicator s-a născut din întrebarea: oamenii trăiesc mult mai mult, dar câţi din anii câştigaţi la speranţa medie sunt petrecuţi în condiţii bune de sănătate?
Statele au putut astfel să aproximeze, chiar dacă sună cinic, cam cât le costă în plus, în servicii sociale şi cheltuieli cu sănătatea, anii de viaţă pe care i-a câştigat populaţia.
Într-o țară cu frumuseți și bogații dăruite de Dumnezeu, dar administrate haotic, într-o țară cu potențial economic, dar devastată de corupție si mereu așezată la coada Europei, nu e de mirare ca bătrânii au devenit o povară, atâta vreme cât 6 milioane de pensionari sunt susținuți de 4 milioane de salariați.