The mobile design is not yet defined. Check the desktop version!

Tratarea durerilor de spate.

Cataplasme cu paie de ovăz

Se aşază 100 g de paie de ovăz într-un vas înalt, se toarnă deasupra apă, astfel încât paiele să fie acoperite, şi se pun la fiert pentru jumătate de oră. Se aruncă apa, iar paiele se aşază pe un brâu din tifon sau pânză de bumbac, se acoperă şi se aplică pe locul dureros. Cataplasmele nu trebuie să fie foarte fierbinţi în momentul aplicării.

Cataplasme cu frunze de nuc şi ulei de măsline

Se toarnă ulei de măsline peste câteva frunze tinere de nuc şi se lasă la macerat 6-7 ore. După câteva ore, frunzele se aplică pe locul bolnav. Se acoperă cu o bucată de pânză sau un brâu din lână şi se lasă să acţioneze până dimineaţă.

Ulei de măsline cu ulei de portocale

Într-un vas mic se pune o lingură de ulei de măsline, peste care se adaugă cinci picături de ulei de portocale. Cu această soluţie se fricţionează zona lombară, se acoperă şi nu se fac băi sau duşuri câteva ore.

Cu uleiul de portocale se pot pune şi comprese. Pe o pânză înmuiată în apă caldă şi stoarsă bine se picură câteva picături de ulei de portocale. Se lasă compresa pe locul dureros până durerile lombare dispar.

Soluţie pentru masaj

Într-o jumătate de litru de alcool sanitar se pun 50 de aspirine pisate şi două linguri cu vârf de sare de lămâie. Se închide sticla şi se lasă la macerat 3 zile, agitându-se de câteva ori pe zi, astfel ca aspirinele să se dizolve. După cele trei zile, produsul se poate folosi pentru masarea zonelor dureroase.

Soluţie pe bază de coniac şi piper negru

Într-o jumătate de litru de coniac se adaugă 100 g sare grunjoasă şi o linguriţă de piper negru măcinat. Se lasă la macerat cinci zile, iar cu soluţia obţinută se pun comprese pe mijloc. Se amestecă 3 vârfuri de cuţit de piper negru cu un pahar de sare grunjoasă şi 1/2 litru de coniac. Se lasă la macerat 5 zile. Se pun apoi comprese cu această soluţie pe zonele dureroase.

Unguent împotriva durerilor

Se pun la macerat 200 g frunze de dafin în apă rece, timp de 24 de ore. Se strecoară şi se adaugă 200 g de osânză de porc topită. Se pun la fiert pe baie de aburi 4 ore. Se strecoară prin tifon, se amestecă bine, până ajunge la consistenţa unui unguent, apoi se păstrează la rece. Seara, înainte de culcare, se face un masaj uşor cu acest unguent, apoi locul se înveleşte cu un prosop încălzit.

Contactează-ne

Sau ne poți scrie completând formularul alăturat.

Contactează-ne